Blogul lui Florin Giurcă


15Dec2009




Untitled

Zapada  imaculata asternuta peste camp ne insenineaza sufletul, semn ca acesta, sufletul, mai tanjeste dupa curatenie, mai doreste sa se desprinda din inclestarea patimilor si sa se inalte.  Zapada, vazuta cu acesti ochi,  e un semn,  o prefigurare a preschimbarii cosmice care va sa fie la Sfarsitul veacurilor. O primim din ce in ce mai putin si mai rar. Imi aduc aminte ca in copilarie cadeau cateodata niste ninsori atat de abundente peste sat, incat plugul de zapada croia transee adanci, in care  noi copiii abia de mai vedeam cerul deasupra, mergand la scoala.  Tata aseza cateva mere in gradina, la vedere, ca sa aibă si „pasarile lui Dumnezeu” ce sa manance. Veneau doua  mierle cu ciocul galben, o pereche, si ciuguleau in tacere. Garla de la marginea satului, altadata zbuciumata si zgomotoasa, curgea si ea neauzita sub o patura de gheata. Saniile pe ulite alunecau fara alt sunet decat clinchetul clopoteilor de la gatul cailor (nici vorba de motoare).

Era un anotimp de asteptare si prudenta, de cumintenie, in care se supravietuia economisind resurse. Intreaga viata ar trebui traita in duhul acesta, mi se pare. Sapala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi…

 

Cuviosul Nicodim Aghioritul

 

Cum să ne ordonăm gândirea ca s-o ferim de ignoranţă

 

Dacă rămânem numai cu suspiciunea de noi şi nădejdea în Dumnezeu, aşa de necesare în acest război, nu numai că nu vom învinge, dar vom şi cădea în multe rele. Deci, pe lângă acestea mai e nevoie şi de formarea şi de instruirea noastră, cum am spus la început. Acesta-i al treilea lucru. Ea se adresează minţii şi voinţei. Trebuie să ferim mintea de neştiinţă. Ignoranţa este un mare duşman al minţii. O întunecă, şi o opreşte de la orice cunoaştere a adevărului, obiectul ei de preferinţă.

De aceea trebuie s-o educăm în asa fel, încât să fie în stare a discerne desăvârşit, binele necesar nouă pentru curăţirea sufletului nostru de patimi şi să-l împodobim cu virtuţi.

Două sunt căile de curăţirea şi luminarea minţii: prima şi cea mai importantă este calea rugăciunii. Cu rugăciunea ajungem la Sfântul Duh şi-L înduplecăm să se îndure a revărsa peste noi şi în sufletele noastre dumnezeiasca Lui Lumină. Iar El va face aceasta dacă cerem cu nădejde de la Dumnezeu, numai de la El, dacă facem voia Lui cea sfântă şi dacă supunem tot ce avem părerii, experienţei şi sfatului Părinţilor noştri spirituali.

A doua cale este cea a unui continuu exerciţiu de atentă reflecţie şi contemplaţie a acelor lucruri încât s-ajungem a recunoaşte clar ce-i bun şi ce-i rău; nu după simţuri şi după concepţia lumii, ci după dreapta judecată şi adevărul Duhului Sfânt. Adică, adevărul Scripturilor inspirate de Dumnezeu, al Sfantului Duh Cel ce a insuflat pe sfintii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii noastre. Fiindcă atunci când această reflecţie şi contemplaţie este dreaptă si sănătoasă, ne dă putinţa să vedem limpede ceea ce este lucru de nimic, deşert, fals; toate aceste lucruri pe care lumea oarbă şi coruptă le iubeşte şi aleargă după ele pe toate căile.

Adică, plăcerile şi bunurile lumii nu sunt altceva decât vanitatea si moartea sufletului, insultele ce ni le aduce lumea ne produc adevărata mărire; necazurile ne fac bucurie; iar faptul că iertăm duşmanilor noştri si le facem bine este o mărinimie de suflet si dovada cea mai mare de asemănare cu Dumnezeu.

Este mai de preţ ca cineva să se supună lumii decât să fie stăpânul întregii lumi. Este lucru mai mărinimos şi mai nobil ca cineva să asculte de bună voie decât să supună şi să comande marilor împăraţi. Cunoştinţa smerită de noi înşine trebuie căutată mai mult decât cea mai înaltă dintre toate ştiinţele. A birui, a tăia poftele şi voinţa noastră, oricât de puternice ar părea, este lucrul mai de preţ decât a cuceri multe redute şi întărituri ale cine ştie căror armate puternice şi decât a face ca morţii să învie.

 




Parohia Petresti


Comentati aceasta stire
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1848