Blogul lui Florin Giurcă


15Feb2010




Untitled

Valentine’s Day

 

Astazi, plimbandu-ma cu cosul la subrat prin supermarket,  intre raftul cu mezeluri si cel cu vinuri, am asistat la o scena incredibila. In afara de mine mai erau in raion doar o pereche de tineri, un baiat si o fata. La un moment dat, baiatul  a bagat doua degete in gura si a inceput sa fluiere cat il tineau puterile. Fata s-a ridicat pe varfuri si i-a pus mana la gura, ca sa-l opreasca, dar el s-a smucit si a continuat sa fluiere, ea a inceput sa-l traga de mana, el s-a zmucit si mai tare, si din neatentie a daramat cu mana o sticla cu vin rosu, din cele scumpe. In doua secunde, langa ei au aparut doi mascati in combinezoane negre si un cetatean in costum si cravata. Fiind martor la scena, primul gand a fost sa inteleg ce se petrece: de ca a fluierat tanarul?

 

 

Aceasta necesitate de a intelege ceea ce vezi se manifesta si in cazul filmelor.  Ma gandeam astazi, plimbandu-ma cu cosul la subrat prin supermarket  (tocmai vazusem pentru a “n”-a oara Casablanca), cat de credibila a fost Ingrid Bergman cand i-a spus lui Humphrey  Bogart: “stii, te-am iubit cu adevarat cand eram  la Paris, si inca te mai iubesc si acum, dar atunci credeam ca sotul meu Victor Laszlo era mort. Deci dupa aceea am aflat ca de fapt nu murise, dar dragostea mea fata de tine a ramas, a invins. Dar il iubesc si pe el la fel de mult”. Noi, ca spectatori, putem banui ca Ingrid “s-a facut” ca il mai iubeste pe Bogart doar ca sa puna mana pe permisele de plecare din Casablanca ocupata de hitleristi, dar  cel mai mult ne place sa credem ca de fapt ii iubea pe amandoi la fel de sincer, sufletul omenesc fiind, nu-i asa,  o mare necunoscuta,  plina de contradictii.

 

Prima conditie la un film reusit e sa aiba un scenariu bun. Bine, dupa aceea intervin mai multe aspecte, dar daca nu e scenariul bun toate eforturile sunt in zadar. Ce calitati trebuie sa posede un scenariu bun? Pai, mai intai trebuie ca actiunile personajelor sa fie credibile, motivate. Adica: ceea ce face eroul in film, face pentru ca e impins  de o motivatie  reala, pe care am inteles-o. Nu e obligatoriu sa o si aprobam, dar daca o aprobam e cu atat mai bine pentru film. Acum, natura acestei motivatii are un “schepsis”: de obicei nu e cunoscuta la momentul actiunii, ci ramane un mister  pentru spectator, pentru o vreme. In filmele clasice, are loc de obicei o “sedinta” intre personaje  spre final, in care personajele se explioa intre ele, isi cer iertare, sau se acuza, dupa caz. Atunci afla si spectatorul, daca nu intuise deja pana atunci, care au fost motivatiile gesturilor inexplicabile de pe ecran.

         O a doua calitate a unui scenariu bun  este sa ofere o surpriza la sfarsit. Cu totii speram, uitandu-ne la film, ca nu vom pierde timpul de pomana, ca filmul e mai bun decat pare, iar adevaratul sau mesaj, adevarata sa valoare se vor descoperi abia in ultimul cadru. Nu e usor de realizat asta, dar cateva filme memorabile au reusit sa puna filmul  intr-o lumina complet diferita cu ultima replica.

 

As vrea sa-mi puna si mie cineva in adevarata ei lumina sarbatoarea Valentine’s Day. Ce se intampla de fapt cu oamenii acestia? De ce brusc, intr-o anumita zi din an, isi aduc aminte ca se iubesc, si trebuie sa-si faca unul altuia cadou inimioare rosii de plus? Mi se pare ca am pierdut firul evenimentelor, parca  ma uit la alt film. Dar nu mai conteaza. Cetateanul in costum cu cravata se apropie de mine si ma intreaba:

-Ati vazut ce s-a intamplat?

-Da, am fost martor la scena.

-Va trebui sa ma insotiti in biroul serviciului de paza, ca sa intocmim procesul verbal.

-Daca e vorba de sticla sparta, o platim si gata, ce proces verbal? zic.

-Sticla o veti plati cu siguranta, dar nu e numai asta. De ce ati fluierat? Va trebui sa va amendez in baza articolului… din Regulamentul de ordine interioara si a Codului Civil, pentru incalcarea normelor unui comert civilizat.

 

Nu stiu sa fluier din degete. Asta m-a apasat intotdeauna. Bine, stiu sa fluier din buze, din sticla de bere, dar nu se pune, e prea incet. Eu vreau sa fluier tare, ca la stana. Din cauza unei matusi, tanti Aglaia, care m-a certat cand eram mic, mi-a spus ca e urat, ca numai derbedeii si nesimtitii fluiera, n-am mai invatat sa fluier. Pe urma n-am mai putut. Ce nu deprinzi in copilarie, e aproape imposibil sa mai inveti ca adult. In zadar imi bagam degetele in gura, in zadar mi le umpleam de scuipat, nu iesea decat un fasait jalnic. Nici vorba de zglobiul si veselul fluierat care sa te scoale din toata amorteala.

 

Si atunci, in disperare de cauza, am dat pe internet. Am cautat pe Google “cum sa fluieri  tare din degete”, am intrat pe un forum, si  aici am gasit un link pe YouTube, cu un filmulet : Haw to whistle Loud Tutorial. Eu nu ma prea pricep la engleza, dar baietii aratau cu deamanuntul si endetail fiecare miscare, pas cu pas: cum sa acoperi dintii cu buzele, cum indoi limba, cum sa tii degetele. Aici sunt mai multe variante, fie cu doua degete de la o mana, fie cu doua degete de la ambele maini. Am  vazut clipul de vreo zece ori, am respectat toate indicatiile, am facut si in fata oglinzii, dar degeaba. M-am culcat deznadajduit. De dimineata, cum m-am sculat, am inceput din nou, odihnit, sa suflu in degete, tot fara nici un rezultat. Suflam si pe strada, si in tramvai, si la coada la paine. Nimic. Fass. Ca dintr-o data, tocmai cand eram in supermarket,  sa se intample minunea. Zglobiul si veselul fluierat a tasnit dintre degetele mele, care devenisera subit instrumente muzicale. Asa de tare m-am bucurat, ca n-am putut sa ma mai opresc, am continuat sa fluier in nestire, acum nu voiam sa ma opresc,  de teama ca voi uita miscarea. Asta a fost tot.

 

Seful securitatii magazinului se uita la mine indelung ca si cum nu i-ar veni sa creada ca sunt in toate facultatile. Se scarpina in cap cu pixul, se uita pe geam la parcarea plina-ochi de masini, la cerul senin pe care un soare inca timid dar de nadejde incearca  sa alunge iarna.

-         Bine, mergeti, nu mai facem nici un process verbal. Un zambet infloreste in coltul gurii.

        
Ne strangem mainile, privindu-ne in ochi, in timp ce parasim biroul si intram in magazinul ticsit de inimioare rosii. Am impresia ca acesta este inceputul unei frumoase prietenii!

 

Post tema
postat in categoria filme







Feb.2010/23:12 Ioan: E supertare faza cu fluieratul !

Mon, 15 Feb 2010 18:04:49 GMT Florin: :-)

Mon, 22 Feb 2010 22:02:11 GMT Florin: Ursul de argint pentru filmul lui Florin Serban Eu cand vreau sa fluier, fluier

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:2039