Blogul lui Florin Giurcă


17Jun2010




Untitled

3.  Subliminand in ploaie


Partea a doua a excursiei initiatice la Padurea Baciu aici: As hali salam

 

Aveam aparatul de fotografiat cu mine, un Zenit rusesc semiautomat, cu exponometru. Suvoiul de oameni (cam la 2000) urca serpuind drumul spre padure. Nu stiu ce fel  de copaci erau in padure, presupun ca fagi. In padure ploaia s-a intetit.  Imagini antologice, ca in  filmele de razboi: doua mii de oameni rasfirati pe un front larg de o suta de metri luand cu asalt  o costisa de padure.  Nimeni nu stia unde trebuie sa ajungem si puhoiul de oameni se imprastia  si se regrupa printre copaci ca un banc de sardele prigonit de rechini. Sau mai corect, ca o turma de oi haituita de caini.  La un moment dat, Maestrul da semnalul: AICI. S-a oprit intr-o poienita mustind de apa unde coroanele copacilor formau un fel de acoperis boltit deasupra si a cerut sa facem in jurul lui un cerc de 14 metri diametru. Discipolii lui cei mai apropiati, instructorii,  erau asezati circular inauntrul cercului mai mare format de noi. Maestrul tinea umbrela in mana. A cerut sa meditam 20 de minute, atenti sa focalizam energiile,  apoi sa le transmutam, sa le subliminam  si sa le integram in Absolut.  Eram ud pana la piele. Aveam la mine o punga cu capsuni din care mancam. Dupa meditatie a cerut sa vina la microfon cei care doreau sa-si exprime viziunile. Unii au vazut o piramida de lumina, altii un con, altii un stalp, toate centrate pe Maestru. Au mai fost vazute: o figura de faraon egiptean, un stol de pasari, un individ care a dat cu piciorul intr-o piatra (asta cred ca e de-adevaratelea), etc. Pe urma ne-am deplasat in alta zona, unde am mai meditat 10 minute in ploaia din ce in ce mai inversunata. Voiam sa plec. Paraiase de apa se scurgeau la vale in tot locul. La sfarsit trei fete s-au asezat in fund cu picioarele crucis in noroi ca sa-si materializeze aura.  Lumea statea in cerc,  sub umbrele si se uita la ele. Au stat asa nemiscate ca la vreun sfert de ora. Parul fetelor statea lipit pe frunte si pe piept in suvite siroinde.   N-am vazut  nici o aura. M-am desprins de grup si am inceput sa ma indepartez. Mi-e din ce in ce mai foame si vreau la WC.

 

In sfarsit lumea a inceput sa renunte la vanarea aparitiilor paranormale si sa plece spre autocar. Deja eram atat de ud ca nu mai conta. Nu mai vorbesc de foame. Trebuie sa recunosc  totusi ca toate incercarile prin care am trecut n-au reusit sa ma enerveze  deloc, eram senin si rabdator. Ajunsi la hotel, toti s-au bulucit la conferinta, eu m-am strecurat iarasi  in oras sa mananc.  Am peregrinat vreo ora prin ploaia torentiala cautand ceva de mancare. Am intrat intr-o carciuma sordida si am mancat o ciorba de burta si niste  mici . Am mai ciugulit pe undeva o prajitura si o  inghetata. Ma si visam la hotel, curat si uscat, citind ceva intins in pat, in pijama.

 

 Dar… la hotel nu am gasit cheia. Stiam. Ma asteptam la asta. Totul lucra impotriva mea. Prea de tot am incalcat toate regulile. N-am protestat, asta imi era karma. Calm, firesc, am intrat in baie si am facut un dus indelungat. Dupa ce am terminat, am stat 15 minute sa ma usuc si m-am imbracat la loc cu hainele ude, am incaltat ciorapii uzi, pantofii innoroiati. Mai aveam de asteptat cateva ore. Am gasit pana la urma o camera deschisa de unde am obtinut  de la cineva o patura sa pun pe mine si o carte sa citesc. Pe la 22.30 s-au intors tovarasii de la conferinta. Iar n-am suflat o vorba ca am chiulit. Am dormit bustean. Nici urma de regrete. A doua zi  dimineata iar plimbarea prin oras. La hotel, Victoras si  Mariana umblau furibunzi sa convinga lumea si soferul sa plece cat mai tarziu, spre seara, ca sa mai faca o padure si o conferinta. Nu veti face, zic eu hotarat in gandul meu. Nu veti pleca la noapte, eu trebuie sa fiu dimineata acasa. Si asa a fost.

 

Am fost totusi putin la padure, dar numai pana la margine. Nu ploua, era chiar un pic de soare. In poiana de la marginea padurii erau ca la vreo cinci sute de oameni asezati in iarba. Splendid. Am facut cateva poze. Maestrul n-a mai venit,  a plecat de ieri. Umbla zvonul ca la plecare ar fi zis,   dezamagit si dezgustat, ca de-aia a plouat tot timpul, pentru ca suntem  blocati pe centrii inferiori ai energiilor impure, josnice. Rezonam cu elementele grosiere, cu materia,  cu apa si noroiul.

A venit in schimb, din nou,  ploaia.  Am plecat cu totii la o cabana din zona, la bufet, umplandu-l pana la refuz,  spre consternarea mesenilor si a barmanilor care au avut minunata ocazie  sa vada o multime de  ciudati  invadandu-le localul. Am stat aici vreo doua ore, apoi am plecat spre autocar. La 16.00 s-a plecat spre casa. Drumul la intoarcere a fost mult mai suportabil, placut chiar. Am facut escala la Targu Mures, unde am stat trei sferturi de ora.

 

 Sate, paduri  si biserici se perindau pe langa noi, dincolo de ferestre.  Am deschis din nou Biblia si am continuat sa citesc, acolo de unde ramasesem. De data asta cuvintele imi rasuna  clar, melodios, pline de inteles, ca o chemare spre   acasa : «  Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. »

 

Lumea din  autocar era atenta, draguta cu mine. Simpatici.
Dupa cateva ore am ajuns acasa. Bajbai, cu mainile intinse prin intuneric, drumul catre asternut. Nu stiu daca am reusit sa adorm pana dimineata, imagini ca la cinema se derulau in fata ochilor, amintiri amestecate cu franturi de vis – sau poate erau numai inchipuirea mea...



 

 

 





Parohia Petresti

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1683