Blogul lui Florin Giurcă


18Mar.2010




Untitled

Ion din Anina (poveste cu primitivi)

 

 

 Lui Set de asemenea i s-a născut un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu.    (Fc 4).

 

1.

 

E  grea viata de nomad. Familia, formata dintr-un barbat, femeia lui si patru copii, doi baieti si doua fete,  cu varste intre sapte si cinsprezece ani, se sculau dimineata din adapostul de crengi, isi strangeau in bocceluta averea  formata din cateva varfuri de sageti si topoare din piatra cioplita,  mica  rezerva de mancare si plecau la drum. Au strabatut muntii  cu varfuile albe, care se mai vad si acum in spate, si merg catre soare, catre apa cea mare care curge incet, unde se ascund pestii cei grasi cand vine frigul. De aproape un ciclu lunar  merg fara zabava, de cand luna era subtire si incovoiata ca un colt de lynx, seara, la apusul soarelui. Barbatul cresteaza pe tablita  de ardezie  o linie subtire incovoiata de cate ori vede luna ca un colt de lynx, cu varful indreptat spre soare-rasare, si incepe un rand nou de crestaturi  atunci  cand  se dezgheata izvoarele, in fiecare an.

 

Evita intalnirea cu alti oameni, pentru ca alti oameni candva l-au alungat . Stie ca sunt prin preajma, le vede ramasitele vetrelor, adeseori rascoleste prin cenusa ramasa ca sa vada ce au mancat. Oase de potarniche,   de iepure  sau porc, sau  solzi  de  crap si de caras. Nu-si mai aduce aminte de cand face drumul de la munte la apa, intre un inghet si un dezghet, tablita sa  pastreaza doar atatea randuri cate degete are la maini. Isi aminteste ca a fost un timp cand era impreuna cu ceilalti oameni, care ii puneau mancare dinainte in fiecare seara, atunci era si el mic si fara putere cum sunt copiii lui. Dupa aceea, a venit un timp cand oamenii aceia nu l-au mai primit, l-au alungat. Si de atunci rataceste intr-una, la inceput singur, apoi impreuna cu femeia si copiii lor. Se uita in fiecare dimineata la ei, la femeie si la cei patru copii, mai indelung la baiatul cel mare, caruia parea ca-i solicita parerea,  inainte de a pleca din loc. Si-a intiparit in minte chipul lor, se inteleg doar din priviri.

Acum, alti oameni, mai multi, se vad laolalta printre copaci, langa marginea raului. Intre adaposturile lor si padure au ridicat un val de pamant si pietre. Nu i-a mai vazut pana acum niciodata, de cand face drumul acesta an de an.

 

 

2.

 

Barbatul   cel slab, cu barba lunga si alba, cu degetele vesnic patate de pulberile  colorate  de hematit si malachit,  pe care le prepara in mojar, sta ganditor langa foc. Un vis ciudat ii aparea  in fiecare noapte, de cand au inceput sa zboare pasarile plangatoare catre sud.

-         Un Ratacitor va veni cu femeia si copiii lui sa stea langa noi, in curand. Sa ii primesti,  puternice Conducator.

Ratacitorii incercau cateodata sa se alipeasca tribului. Unii erau primiti, daca erau tineri si in putere si priceputi  la vanatoare. Cei neputinciosi si bolnavi erau alungati.

 

Puternicul Conducator al tribului lua cu sine samanul si trei vanatori din cei mai iscusiti si impreuna tin sfat in jurul vetrei. Acum, in fata lor sta noul venit, pe care strajile l-au prins pe cand se apropia de sat, venind dinspre padure. Cu el, femeia si cei patru copii, doua fete si doi baieti, dintre care unul, cel mare, bun de munca. Neincrezator, Conducatorul il atinse cu  prudenta, cu palmele mainilor deschise.

-Cei stii sa faci? Strainul deschise bocceluta si o deserta la picioarele Conducatorului. Acesta se apleca si cerceta cu atentie bucatile  de cremene cu muchii taietoare, le lua in palma, le cantari, le mirosi. Se intoarse apoi catre saman:

-Acesta e omul  de care mi-ai spus?

 Samanul tacu, ganditor. Din frunzele uscate pe care le presara pe taciunii aprinsi, un fum aromat se raspandea si ii cuprinse o stare de bine si de multumire. Tot ce stia samanul, stia de la batranul dinaintea lui, care il invatase cum sa tina socoteala anilor, rostul si miscarea stelelor, folosul ierburilor si poamelor padurii. Si mai stia ca toate aceste lucruri va trebui sa le transmita altuia, candva, cand lui i se va apropia timpul de plecare la stramosi. Sa fi venit, oare, timpul acela? Sa fie oare acesta, omul asteptat?

 

3.

 

Samanul se apropie de Conducator si ii sopti ceva la ureche. Acesta chema la sine doi strajeri si la porunci sa  aduca pe o targa de ramuri taiate omul care zacea de trei zile, ranit de moarte de ursul pradator. Nimic nu a folosit la vindecarea lui, niciunul din leacurile stiute: nici scoarta de alun, nici zeama de leurda  -  ceapa-ursului  – fiarta in trei randuri de apa neinceputa si pusa  peste rana, cu frunze de brusture. Ranitul, pe care strajerii il lasara in mijlocul taberei,  gemea si bolborosea cuvinte fara sir, rapus de fierbinteala. Oamenii  pastrara un timp tacerea, uitandu-se la cel bolnav. Erau obisnuiti cu moartea, se intampla moarte de om destul de des la ei. Rar ajungea cate unul la adanci batranete, cel mai adesea piereau in accidente sau rapusi de animalele padurii. Foametea si bolile mai luau si ele tributul lor. Memoria  pastrase si amintirea uciderii cuiva, in vechime,  de catre unul dintre ai lui, fiul aceleiasi mame. L-au alungat cu pietre si au povestit intamplarea din tata in fiu. Mai erau si alte povestiri, pe care le repetau cuvant cu cuvant in serile reci, la lumina focului.  Cuvintele si povestirile treceau de la parinti la copii, copiii invatau cuvintele de la parinti odata cu povestirile. Tot ce era povestit era asadar adevarat, cuvintele gurii erau la fel de adevarate ca si viata. Viata era pusa  in cuvinte de  gura omului. De aceea, cand un om a adus moartea,  a ucis si cuvintele adevarului.

 

Fiul cel mare al strainului se ridica deodata de la locul lui si incepu sa strige puternic un nume, ca si cand ar fi chemat pe cineva, cu mainile ridicate catre cer. Cu fata straluminata de o emotie vie, baiatul se apleca din mjloc pana la pamant, apoi arata cu o mana catre cel care zacea pe targa.

Samanul si toti ceilalti oameni se ridicara deindata in picioare. Schimbarea rapida de pe chipul ranitului arata ca acesta e pe cale sa se vindece sub ochii lor.

Fara leacuri, fara compresii si bandaje, cineva nevazut a venit si a ascultat strigatele baiatului celui  mare al strainului.

-Domnul a facut aceasta, zise baiatul. Intotdeauna face, daca cereti.

Oamenii se asezara  tacuti in jurul focului, meditand la cele ce vazusera.

In mintea lor, viata tocmai se povestea  in noi cuvinte adevarate,  pentru a fi lasate peste ani  copiilor ce vor veni.

Post tema
postat in categoria fictiune






Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1596