Blogul lui Florin Giurcă


11Sep2010




Untitled

Pastorală

 

Caprele lui tataia erau negre, cu o stea albă în frunte și însemnate pe spate cu vopsea galbenă. Întotdeauna capra cea mai bătrână, șefa clanului, mergea în față. Când se oprea ea să lingă un bolovan de sare, se opreau și celelalte. Cel mai interesant lucru  era traversarea prundului gârlei, având  într-o mână sandalele și cu cealaltă ținându-mi echilibrul când săream de pe un bolovan pe altul.

 

Gârla, pe care noi o numeam simplu Gârlă, dar lumea de la oraș o numea  prețios râul Râmnicu Sărat,  curgea chiar la marginea grădinii noastre. Este vorba de o albie cu bolovani albi și mâl verzui în care piciorul, dacă nimerește din neatenție, se afundă până la genunchi și cu greu mai poate fi tras afară cu încălțăminte cu tot. Întinderea asta accidentată să tot măsoare în lățime vreo sută  de metri, din care acoperiți de apă sunt în mod normal doar vreo zece-douăzeci. În rest, cum am spus, bolovani albi acoperiți de o pudră albă de sare. Dincolo de gârlă este un deal necultivat, cu vegetație spontană de medie înălțime, formată din lăstărișuri, cătină și alți mărăcini. Aici era raiul caprelor.

 

Mă duceam cu ele la păscut vara, în timpul vacanței. Îmi luam o carte de povești cu mine, urcam vreo câteva pante mai sus și alegeam un loc la umbră cu vedere bună asupra satului, care se desfășura în amfiteatru de partea cealaltă a gârlei. Întocmai  ca în poezia lui Eminescu Sara pe deal, sunetele satului, chiar și unele discuții casnice pe un ton mai răstit, răzbăteau uimitor de clar până acolo sus.

 

Caprele, spre deosebire de oi, au un temperament cutezător, nesupus. Asta ca indivizi luați separat, căci ca turmă sunt disciplinate, unite. O turmă de capre se așează strategic pe pășune, în formație de apărare, cu coarnele spre în afară. Cu greu convingi însă o capră să facă ce nu-i place.

 

Mă gândesc uneori că eu mă asemăn mai degrabă cu caprele decât cu oile. Am de pildă la marginea patului cartea cu psalmii. Când am o greutate mai aparte pe suflet, care nu iese cu rugăciunile obișnuite ale pravilei, citesc unu-doi psalmi care urmează la rând. Îmi pun un semn, și data viitoare reiau de unde am rămas. Un fapt remarcabil, care m-a frapat de multe ori, e că găsesc chiar în psalmul citit răspunsul și ușurarea căutată. Psalmul care urmează e chiar cel de care aveam nevoie în ceasul acela. Acum am devenit foarte încrezător în asta, și deschid Psaltirea cu nădejde, dar nu a fost totdeauna așa. În prefața Psaltirii sunt câteva îndrumări despre cum se citesc psalmii. Si scrie acolo că se citesc niște rugăciuni începătoare, apoi o catismă întreagă, și la sfârșit alte rugăciuni de încheiere. Ei bine, am căutat să respect întocmai tipicul respectiv, și altminteri să nu fac. N-am reușit, din cauza lipsei de răbdare, să duc regula asta la bun sfârșit , și pe Psaltire s-a așternut praful.  Câțiva ani de zile.

 

După aceea, am auzit pe cineva, nu mai știu cine, un duhovnic sau un predicator bun, care a zis că să se citească acasă de fiecare psalmii cum poate, după bunul plac. Pare-mi-se, parintele Teofil. Un sfat pe care l-am urmat, și care a dat rezultate. De aceea zic, că sunt înrudit mai degrabă cu caprele, nu pot să țin regulile multe și grele. O fi bine, o fi rău? Vorba părintelui Teofil:

-Apăi, măi dragă, așa-s eu, altul nu-i!

 





Parohia Petresti

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1761