Blogul lui Florin Giurcă


23Sep2010




Untitled

Ipoteza lui Laplace. Reinterpretarea unei replici celebre.

 

Când matematicianul, fizicianul și  astronomul  francez Pierre Simon Laplace (1749-1824) l-a rugat pe Napoleon să primească un exemplar din Mecanica cerească, Napoleon a spus zâmbind (faptul este real și bine documentat):

-         Domnule Laplace, mi s-a spus că ați scris  această voluminoasă carte despre originea  Universului fără să-L  menționați nicăieri pe Creatorul său.

Laplace, cunoscut pentru atitudinea lui servilă față de politicieni, dar cât se poate de ferm în același timp în convingerile sale științifice, s-a ridicat țanțoș  în picioare și a replicat tăios:

-         Sire, nu am avut absolut deloc nevoie de această ipoteză.

Napoleon, extrem de amuzat, i-a povestit lui Lagrange dialogul de mai sus, la care acesta zice: “Ah, ce ipoteză interesantă! Ce multe lucruri se pot explica în acest mod!

 

Să luăm de pildă un magnet. Misterioasele  însușiri   ale magneților de a se așeza întotdeauna în aceeași poziție, și de a obliga și alte materii prietene să-i  urmeze fidel au tulburat mintea omului dintotdeauna. Pilitura de fier  ne devoalează  liniile de forță care unesc  pe dinafară polii magnetului.  Pare fantastic,  dar așa este: liniile de forță ale  unui magnet nu se opresc nicăieri în univers. Ele se extind pâna la marginile universului, deși insesizabil de slăbite și subțiri. Dacă am în mână un magnet și îl rotesc ușor, o infinitezimală adiere a  câmpului electro-magnetic de pe Alfa Centauri își va modifica și ea, cu viteza luminii, mărimea și direcția.

 

Cel care a descoperit formula mărimii câmpului magnetic la distanța oarecare r este omul nostru,  Pierre Simon Laplace.  În chiar vremea în care el își tocea coatele pe pupitrul de studiu, cu pana de gâscă între degete, iacobinii și girondinii se măcelăreau între ei pe străzile Parisului. Marile averi fuseseră confiscate deja  în folosul Revoluției,  în timp ce  marea nobilime și clerul superior, aceia dintre ei  care nu fuseseră prinși și ghilotinați, fugiseră peste granițe. Înăuntrul țării rămăseseră numai republicani, sau cetățeni declarat republicani dar în viață. Convingerile politice ale lui Laplace erau, din fericire, republicane, așa că a fost ferit de neplăceri.

 

Când ne gândim la un magnet, ne gândim în primul rând  la atracție. Dar atracția este numai un efect exterior al unei organizări interne segregaționiste. Ceva dinlăuntrul materiei s-a separat, ceva a plecat de la locul lui și s-a dus în altă parte, creîndu-se diferențe în sânul populației.

 

Revoluția a învins la nivel politic intern, dar avea dușmani de moarte  în afara granițelor, stârniți de trădătorii emigranți. Pentru a se apăra împotriva coaliției internaționale, Patria  și-a pus toată puterea în mâinile  de fier  ale unui iscusit general corsican , Bonaparte.  Cum puterea lui Napoleon creștea peste măsură, convingerile politice ale lui Laplace au suferit și ele unele modificări, ca urmare a legilor atracției, așa că savantul a solicitat de la Primul Consul postul de ministru de interne. Pe care Napoleon, care aștepta marile răspunsuri la marile probleme ale timpului de la oamenii de știință,  i l-a și încredințat  (ca o paranteză:  nu au trecut mai mult de șase săptămâni până ce Napoleon s-a lămurit de calitățile de administrator ale lui  Laplace și l-a demis:  “nu reușea să sesizeze nici o chestiune în adevărata ei amploare, se pierdea în detalii, și a adus spiritul “infinitului mic  chiar și în administrația Statului”).

 

 Polarizarea indivizilor unei țări între două sau mai multe idei politice stă la originea partidelor. Arhetipul partidelor moderne îl constituie cele două facțiuni ale nației franceze care s-au chinuit vreme de un secol ca să-și pacifice țara: liberalii și conservatorii. Primii au vrut salvarea cuceririlor Revoluției (naționalizare și stat ateu, autoritar și  centralizat), ceilalți revenirea la starea de dinainte: retrocedarea in integrum a averilor, Biserica unită cu Statul  și feudalizare (sau federalizare).

 

Disputa dintre ideologiile  liberale și conservatoare a continuat dealungul întregului secol XX, sub o formă sau alta, până azi. A provocat două războaie mondiale, a adus apoi comunismul la putere o jumătate de secol în jumătate de Europă. Niciodată vreuna dintre aceste ideologii  nu a fost răpusă definitiv. Când se credea că liberalismul a fost dărâmat odată cu Zidul Berlinului, a revenit deîndată  victorios fluturând drapelul albastru cu cercul înstelat al Uniunii Europene.

 

Când, în 1814,  devenise clar că Napoleon este pierdut, Laplace face iute o mișcare de apropiere către regaliști și își oferă serviciile Bourbonilor din exil, care îl vor răsplăti după Restaurație cu titlul de marchiz. Acest regim politic a durat suficient de mult timp, până la moartea lui Laplace, care nu a mai apucat și alte nereguli cum ar fi ’48-ul,  a doua, a treia, a patra ori  a cincea Republică,  al doilea Imperiu francez sau  al treilea imperiu german.

 

E momentul să  revenim acum la remarca lui Lagrange: oare la ce s-o fi gândit acesta când a zis că multe lucruri se pot explica prin ateismul lui Laplace? Nu, cu siguranță nu poate fi vorba de caracterul său vanitos și egoist, nici de traseismul și infidelitatea sa politică. Nu, astea sunt caracteristice și credincioșilor, din păcate, de multe ori.  

 

Nu,   singura cosecință directă și nemijlocită a ateismului ridicat la rangul de politică de stat este apariția liberalismului și a polarizării ideologice atașate de acesta, care vor sfâșia lumea de atunci încoace.

Post tema
postat in categoria articole la tema Ateism






Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1880