Blogul lui Florin Giurcă


23Oct2010




Untitled

Gata, până  aici

 

Când eram la șcală am observat că unii  colegi își însemnau  în manual  lecția de învățat pentru a doua zi,  de aici - și până aici, scris prescurtat: d.a … p.a. Până la sfârșitul anului școlar se parcurgea tot manualul pe bucățele, iar procesul de învățământ se rezuma la a învăța ce scrie într-o carte,  într-un an de zile. Bine, mai divaga și profesoara pe lângă lecție vreo zece minute, dar cine o ascula. Din manual te asculta, așadar manualul îl citeai. Eu n-am făcut ca ei, nu de alta dar n-am fost de acord din principiu cu mâzgălirea cărților,  ci îmi însemnam  în maculator ce am de citit. Dar uite că m-am pomenit  vorbind despre altceva, când de fapt voiam să pun un semn că până aici am avut de scris pe blog. Gata, s-a umplut pagina, nu mai e loc. Nu, nu îmi plac arhivele, n-am să fac arhive pe care nu le deschide nimeni, o carte are niște coperți și un sumar, totul îl ai în față ca un întreg, de la început până la sfârșit.

 

A sosit momentul așadar să mă opresc. Voi lăsa paginile așa o vreme, oricum găzduirea pe server e achitată pentru încă un an de aici înainte. Poate voi mai scrie câte ceva când ideile mă vor căuta ele pe mine și nu-mi vor da pace, dar nădăjduiesc să nu fie cazul. Când am început să scriu, acum un an, îmi făcusem un proiect tematic, despre ce anume să scriu. Cu timpul am început să deschid și alte capitole noi, pentru că nu veau să tot bat apa în piuă și să mă repet. Nu pot vorbi la nesfărșit despre aceleași lucruri. Ba chiar am început să atac teme care nici nu-mi plac, doar-doar voi mai diversifica un pic subiectele.

 

În această senina zi de sfârșit de octombrie m-am gândit însă că nu are nici un rost să  vorbesc  fără har despre lucruri care nu-mi plac. Ultimii ciorchini de struguri încă se mai coc pe bolta de viță, ultimele mere tomnatice și gutuile încă mai atrag privirile printre frunzele îngălbenite. De ce să trimit către internet gânduri care nu-mi fac nici o plăcere? Nu-mi face plăcere să mă jeluiesc de vremurile pe care le trăim, să zic vai, vai, ce moravuri căzute, ce politicieni  vânduți, ce sistem ticăloșit! Nu zic că sunt mulțumit de starea de lucruri, dar o consider  ca pe o cruce pe care am datoria să o port fără a protesta.  Asta, în ce privește viața politică și economică. Cât privește partea spirituală, sau mai bine zis sufletească sau duhovnicească, aici ar trebui să fiu cu atât mai discret, mai ales pe internet. În viața reală nu prea am întâlnit activiști de-a stânga sau de-a dreapta, decât foarte puțini, dar pe internet abundă. Cu cei din viața reală, dacă nu ai dragoste, e chiar foarte rău ce se poate întâmpla. Poate e greu de crezut pentru multă lume că în epoca aceasta, zisă a libertății de conștiință,  mai poți înâlni situații de îngrădire (psihologică, morală) a libertății cultului,   dar în unele familii se pot afla totuși asemenea cazuri. Cazuri  care, fără nesfârșită dragoste, tact și îngăduință din partea celui “persecutat”, pot degenera în lucruri rele.

 

Dragostea, pe toate le rabdă și pe toate le învinge. De necrezut, dar cât de adevărat este. Relația apropiată în viața reală cu o astfel de persoană te poate clădi astfel duhovnicește, este ca o școală practică de învățătură filocalică. Chiar așa se și spune pe undeva, că sunt puși unul spre mântuirea celuilalt. Pentru că nu ai încotro, până la urmă găsești că singura cale de împăcare este iertarea, lăsarea, ori altfel  nu  se poate. Dar cum s-ar putea împlini aceste lucruri  cu un anonim din blogosferă? Că nici timp îndelungat de petrecere unul cu altul nu avem, nici răbdare, nici comuniune, nici îngăduință. Și aproape întotdeauna “adversarii” se despart fără nici un cuvânt, și rămân adversari pe veci. Nici un căștig pentru nici unul dintre ei.

 

Mulțumesc celor care au intrat pe aceste pagini și fie că le-au plăcut fie că nu,  au mai revenit din când în când pe aici. Pe unii îi știu după nume, aceia care au făcut comentarii. Pe cei mai mulți îi știu doar după locatia de unde intră. Galați, Brăila, Craiova,  Turnu-Măgurele, Corabia, Tulcea, București, Timișioara, Arad, Cluj, Koln (Germania), Londra, Montpelier, Paris, Chișinău… vă salut cu bucurie căci mi-ați fost într-un fel alături atâta vreme. Mulțumesc domnului Liviu Jianu pentru poezii, și fratelui Ianuș de asemenea pentru poemele pe care le-am preluat cu voia lui. Și sfinților și parinților de la care am preluat fără să cer voie.

 

Și acum, că festivitatea s-a încheiat, îmi pun și eu hainele de lucru mai groase, căci s-a lăsat frig. Am o mulțime de treabă pe afară. Cu bine!

Post tema
postat in categoria articole







Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1556