Blogul lui Florin Giurcă


03Dec2010




Untitled

Despre minuni

 

Cum ne mai raportăm noi la minuni? Mai credem in ele, mai nădăjduim în ele? Sau ni s-a  atrofiat acest simțământ în anii din urmă ai tranziției către societatea desacralizată, visul de aur al omenirii, lăsând locul liber altor modele culturale din sfera consumismului?    

Sau, dimpotrivă, ne repezim cu naivitate în brațele larg deschise ale oricui ne promite o minune ușoară și rapidă, eventual  chiar fără buletin, fara garantii, fără prea multe comisioane și dobânzi?

 

In prejma zilei Sfântului Nicolae, mare făcător de minuni, aș fi tentat să vorbesc despre minunile adevărate pe care unii dintre noi le-am trăit sau pe care le cerem, pentru noi și cei dragi ai noștri. Orice ajutor primit este o minune, chiar dacă ia forma unui fapt care nu încalcă cu nimic legile firii. Adică nu, mai ales dacă nu încalcă legile firii. Pentru că eu,  dacă aș asista la un fenomen supranatural (și cred că am și asistat odată), în primul rând mi-aș pune la îndoială capacitatea de percepție senzorială. Mai ales dacă fenomenul respectiv nu are nici o valoare duhovnicească, dacă este pur gratuit, fără nici un fel de folos. Atunci nici nu merită să vorbim despre el, e pierdere de vreme.

 

Orice ajutor primit este o minune, pentru că  noi înșine nu putem să facem nimic bun. De unde știm însă cu siguranță că avem de a face cu o minune? Păi uneori ni se arată chiar făptuitorul în persoană, de pildă sfântul Nicolae. În ce fel? Chiar în felul cunoscut din icoană:  un bărbat vârstnic, cu barba albă, pleșuv, cu fruntea lată, subțirel, smerit. Nu rubicond, nu gălăgios, nu îmbrăcat țipător. Pun mărturie că  așa este.

 

Iar dacă nu ni se arată, în alt fel ni se dă de știre, ni se luminează ochii minții, pentru că al doilea folos al  minunii este întărirea credinței.  Văzând și înțelegând minunea, chiar dacă nu am crezut, vom cugeta la ea și vom crede de acum înainte. Fie de la Maica Domnului, fie de la sfintele moaște, fie de la sfintele icoane, minunea vine să întărească  credința în Dumnezeu, în știuta  sobornicitate, și nu altfel, nu în ceva străin, necunoscut nouă. Dumnezeu și sfinții nu sunt niște necunoscuți care ne fac surprize. Dumnezeu S-a arătat nouă, scrie în Scripturi.

 

Zic unii că au credință atât de tare că pot face poporului minuni în direct. Cineva care s-a dus la un astfel de templu al credinței ca să ia o minune gratuită   nu știu însă cum va răspunde dacă Dumnezeu și sfinții îl vor întreba: bine, dar tu ce fel de credință ai avut, dacă ai plecat așa de ușor de la noi? Pentru că,  vedeți, Dumnezeu și sfinții sunt numai împreună, nu se despart.

Ar trebui să fim și noi acolo unde sunt ei. Asta ar fi intr-adevar cea mai mare minune.

Post tema
postat in categoria articole la tema Minuni







Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1530