Blogul lui Florin Giurcă


07Jun2013




Untitled Din Atlasul lui Orpheus

- Dom’ profesor, ce vă mai face coasta? Vă mai doare?
- Un pic, aproape că mi-a trecut de tot. Hai să vă mai citesc cȃteva pagini din carnețelul lui Alex, pȃnă adormiți. Ia să vedem… uite, asta cu haiducul. Stați bine, încăpeți în pat?
- Eu stau foarte bine, zise Ernest. Dă-i bice!
- Haiducia, zice Alex, a fost pe parcursul secolelor trecute o formă de luptă împotriva nedreptății și a abuzurilor celor puternici și bogați. Haiducul își făcea dreptate singur și se bucura de simpatia oamenilor simpli din popor, cazul cel mai celebru fiind al lui Robin Hood.
Nu totdeauna însă granița dintre haiducie și tȃlhărie a fost limpede. Au fost numeroase cazuri cȃnd ce se lua de la bogați nu se împărțea cu dărnicie săracilor ci se dosea în peșteri sau se cheltuia în desfrȃu. Era mai greu de diferențiat, de la caz la caz, cȃt era insul de haiduc și cȃt tȃlhar.
Haralamb, oare, ce fel era? Cu siguranță era hoț, fura îndeosebi de la bogați, căci de la săraci nu prea avea ce, dar nu era violent și sȃngeros, nu omora. Mai ajuta cȃte un nevoiaș cȃnd și cȃnd, și ar fi meritat numele de haiduc pentru asta. La Dumitrești era temut de bogații comunei, care îl mituiau cu bani: negustorii îl îmbrăcau - care cu bocanci, care cu haine, care cu cămașă. Ba, unul Stanciu Crintea, chiaburul satului, l-a și cununat. Îi ocolea pe aceștia care îi făceau daruri, nu făcea prostii în sat.
Nașul, Stanciu Crintea, după ce l-a cununat, vrȃnd să-l facă om de treabă, l-a instalat în pădurea Dealul Negru într-o cabană și l-a angajat ca muncitor forestier. Îl plăteau și ce nu muncea, numai să-l potolească. N-a fost chip.
- Dealul Negru ai zis? Bă, cum se cheamă cabana asta unde suntem noi?
- Ești nebun?! Adică noi dormim în cabana banditului??
- Stați, că n-am terminat. Copii, asta s-a întȃmplat acum mai bine de o sută de ani, n-are de ce să vă fie frică.
- Da’ cine a zis că-i este frică? Zi-i mai departe.
- Finule, zicea Stanciu Crintea, se pare că iar ai hoțit!
- Nu poci, nașule, dacă nu fur, geaba mai trăiesc! Nu prea-i plăcea să muncească, vorba cȃntecului: 
„Sapa-i lată, coada-i scurtă, 
Mă lovește peste burtă
Nu mai văd parale-n pungă.
Să m-ațin pe la strȃmtori
Să cȃștig la gălbiori”. 
Era tovarăș de hoție cu unul poreclit Faifanug, care după ce a fost prins de jandarmi și a fost dus la post pentru cercetări, a preferat să se sinucidă aruncȃndu-se într-o fȃntȃnă din curte decȃt să ajungă la pușcărie.
Sfȃrșitul lui Haralamb a fost tragic: i-a tăiat nevasta gȃtul cu toporul… ooops! Mai bine nu mai citesc. Mai citesc?
- Da, da, vrem! Bu-hu-huuuu!
- Deci i-a tăiat nevasta gȃtul cu toporul, pe cȃnd dormea… 
- Nu cumva chiar aici, în patul meu, zise Flavia? 
- Dom’ profesor, zise Ramona, îți rȃzi de noi sau chiar așa scrie acolo?
- Da, nu se știe pricina conflictului dintre ei, se știe doar că femeia era foarte frumoasă și bărbatul o gelozea. 
- Bă, Remuse, strigă Ernest, ce e cu sȃngele ăsta pe cearceaful meu? E o pată mare de sȃnge pe cearceaf. 
- Daa, Ramooona, sȃnge! Sȃnge!! Bu-huu-huuu! Băieții rȃdeau cu sughițuri.
- După prima lovitură femeia a fugit afară din bordei, continuă Gore – vedeți că nu era chiar cabana asta, era un bordei, așa că stați liniștiți – cȃnd s-a uitat pe geam a văzut că Haralamb se ridicase în șezut. De frică să nu-și revină și s-o omoare pe ea, s-a întors și a lovit din nou, fără greșeală de data asta. Hoț și tȃlhar era Haralamb, dar se vede că nici nevasta lui nu era vreun soi mai bun, vorba aia: s-a potrivit sacul cu peticul. Gata, asta-i povestea. Acum hai să ne culcăm. Noapte bună!
- Dar dacă fantoma lui Haralamb bȃntuie prin locul unde a fost omorȃt? Am citit că spiritele celor uciși și nerăzbunați umblă prin locul crimei și caută răzbunare, zise Luci. Voi credeți în fantome? Cică două fantome merg într-o zi la cȃrciumă și beau pȃnă se îmbată. La un moment dat una zice către cealaltă: auzi, tu crezi în oameni?
- Luci, nu ești sănătos la cap! De unde le scoți, frate?!
- Eu, zise Flavia, n-aș glumi cu lucrurile astea. 
- Nici eu, zice Ramona. Există niște forțe, niște puteri nevăzute. Ce știm noi…
- Ce s-a auzit? Am auzit o bătaie în geam, zise Remus. Toți tăcură și își încordară auzul. 
- N-aud nimic.
- Ba da, am auzit și eu! O bătaie în geam. 
În clipa aceea se auzi Cleopatra nechezȃnd și lovind violent cu picioarele în peretele cabanei.
Post tema
postat in categoria povestiri la tema Aventurile lui Ernest







Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1316