Blogul lui Florin Giurcă


18Jun2010
Untitled

4 martie

 

Tin minte de parca a fost ieri: primul lucru pe care l-am sesizat  a fost un clinchet deranjant a carui origine nu mi-o puteam explica. Stateam in pat si citeam o carte al carei titlu nu mi-l mai amintesc, dar presupun ca era o carte din colectia Istoria artei a editurii Meridiane, poate chiar Grecia in timpul lui Pericle, aceea in doua volume. Camera in care dormeam cand mergeam acasa in vacante era camera cea mare, sufrageria. Patul, o canapea extensibila, se afla  cam la jumatatea peretelui, intre o soba si o vitrina cu geamuri. In vitrina se aflau farfurii, pahare, cesti, ma rog, vesela cea buna. Soba era intr-un colt al incaperii. In mijlocul camerei era o masa mare, tot extensibila, iar in jurul mesei sase scaune capitonate, visinii. In tavan era o lustra cu trei brate;  de fiecare dintre brate  atarnau in jurul becurilor o sumedenie de prisme de sticla  lungi de un deget, fixate cu agrafe in capatul de sus. Pe jos era parchet de fag, auriu si ceruit. Din camera se deschideau trei usi: o usa dadea intr-un dormitor care nu avea iesire afara; o a doua usa dadea intr-un antreu din care se iesea afara prin intrarea principala a casei,  intrare care era nefolosita si inchisa permanent cu cheia; cea de a treia usa dadea in dormitorul parintilor, care comunica afara printr-o alta camaruta tampon, un fel de debara, locul unde se afla frigiderul si un dulap de bucatarie, plin cu conserve. Din aceasta camaruta se iesea afara, dar nu direct in curte, ci intr-o terasa semi-inchisa, sub care se afla o pivnita, un beci  zidit. Din tersasa aceasta se iesea in curtea pavata cu bolovani coborand o mica scara de beton cu doua trepte. Dincolo de pavajul cu bolovani era o gradina de legume proaspat sapata si insamantata cu arpagic si salata verde. Deci calea de acces afara din camera consta intr-un traseu in forma de S, pe parcursul caruia se aflau doua camere, trei usi, o terasa betonata, o portita de lemn si doua trepte de beton.

 

Eram acasa la Dumitresti desi  nu eram in  vacanta, acesta e un lucru remarcabil si semnificativ. Nu veneam de regula acasa  de la Bucuresti decat in vacante. Dar de cautam  acasa daca nu era vacanta? Nu-mi dau seama. A fost o vizita neanuntata, tata nu facuse focul in soba din timp, era cam rece,  asa ca  m-am bagat sub plapuma cu o carte in mana. Pleoapele mi se inchideau, randurile incepusera sa-mi danseze in fata ochilor. Si deodata acel clinchet deranjant. Lustra? Da, lustra. Ce e cu lustra? Nu stiu ce a apucat-o, ar face bine sa inceteze. Dar nu inceteaza, dimpotriva incep si paharele si farfuriile sa se scandalizeze. Si patul sa se miste in sus si-n jos, la stanga si la dreapta. Grecia lui Pericle imi cade jos din mana in timp ce ma arunc orbeste catre usa. Podeaua parca nu mai e la locul ei, danseaza.  Dibuiesc drumul prin intuneric (s-a stins lumina) si intru in camera parintilor. Nu e nimeni in camera. Ocolesc patul, cu mainile intinse in fata, fac dreapta, gasesc cealalta usa, intru in debara, fac scurt o intoarcere la stanga si apuc manerul usii care da afara. Clanta se zbate salbatic in mana mea, borcanele de gem si de zacusca  se ciocnesc intre ele  cu zgomot. Reusesc sa ies afara. Cimentul rece sub talpile goale pulseaza ca membrana unei tobe mari. Sar peste balustrade si portita (nu mai nimeresc sa deschid portita inchisa cu zavor) si  cad direct pe bolovani. Dintr-un salt aterizez direct in brazda cu ceapa si ma ghemuiesc la pamant, in timp ce tigle si caramizi de la cosurile de fum se prabusesc cu zgomot surd.

 

Cat sa fi durat din clipa in care am auzit clinchetul lustrei pana cand m-am ghemuit  in brazda?  Habarn-am, probabil vreo 10-15 secunde, dar mi s-a parut o lunga epopee. Nici un moment nu am fost constient de ce se intampla. Abia acolo, in tarana, cat am stat pana s-a facut liniste, am inceput sa-mi vin in fire si sa inteleg prin ce treceam. Dupa cateva zeci de minute, oamenii au inceput sa apara pe la garduri, au iesit pe strada si s-au adunat in centrul satului, ca sa afle unul de la altul ce li s-a intamplat.

A fost primul cutremur pe care l-am trait, si  desi a fost si cel mai puternic, n-am stiut ce este frica. A fost o experienta complet noua si neasteptata. Dupa aceea, cand au fost alte cutremure prin anii '80, lucrurile n-au mai stat deloc asa. Un cutremur e un lucru serios, rapid si energic, in care nu prea avem multe portite de scapare. Decat purtarea de grija a Celui de Sus. 





Parohia Petresti

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1884