Blogul lui Florin Giurcă


12Jun2013




Untitled

112 partea a II-a

 

- Nu, Lenuțo, sunt doar realist. Dacă nu… Hei, ce face căruța aia?

- Nicule, fii atent cum conduci! Dă aia mai încet!

Caii se smuciră spre stânga la vederea păsării care plonjă agresiv în fața  lor, iar căruța pătrunse pe contrasens. Gabi Manole întoarse capul la auzul strigătelor lui Costel, văzu căruța și se retrase un pas spre margine, ieșind din carosabil. Setea devenise chinuitoare, soarele ardea în creștet, dar răbda totul cu gândul la vinul rece și la sarmalele  care îl așteptau la pomană.  Pe Ciufoaie nu-l cunoscuse  prea bine, știa că are un băiat și un frate, și a lăsat și ceva avere.  Asta era bine, că avea cine să-l pomenească cu dărnicie. Zicea și popa azi la predică: omul toată viața adună, și  când pleacă de aici, cui rămân? Uită-te la Ciufoaie,  toate rămân la neamuri, doar or  să dea și ei ceva de pomană pentru sufletul cel păcătos.

- Și a trimis omul acela slugile să invite oamenii la masă, a zis  preotul, și oamenii au început unul câte unul să se scuze: mi-am luat țarină și mă duc să o văd, zice unul. Altul: mi-am luat cinci perechi de boi, mă duc să-i încerc. Iar ultimul a zis: mi-am luat femeie și din cauza asta nu pot să vin.  Eu nu-i înțeleg deloc pe oamenii ăștia care caută motive să lipsească de la masă când sunt invitați, își zise Gabi. Eu de pildă, nu lipsesc. M-a chemat omul, apăi mă duc.

Costel, care  văzuse  cetățeanul din față     clătinăndu-se pe marginea dreaptă a drumului și mașina albastră care se apropia din față nu-și pierdu cumpătul,  ci trase iute de hățuri, repunând caii pe direcția de mers.

- Hoo, Crinuța, mergi  bine, uite că vine și mașina, unde vrei să mă bagi?   Fă, Marie, ia ascultă la mine: moștenirea lu Ciufoaie nu vine să se-mpartă și cu Fănel, frate-su mai mic, ai? Că dacă tre’ să-i dăm și lui Fănel explicații…

- Nuuuu, Costele, la moștenire vin numai copiii și soțul în viață, dacă este. Dar Ciufoaie era văduv. Acum eu nu știu: oare și-o fi făcut Ghiță succesiunea? Dacă nu și-a făcut-o, o să ne întârzie. Nu știu dacă mai putem depune cererea de finanțare luna asta. Vezi ce vorbești cu Ghiță, că o să ne întâlnim cu el la parastas. Întreabă-l de cadastru și de succesiune. De-aia-i bine să facă omul actele când trăiește, nu să le lase pe seama la copii.

Din față se apropia în viteză un Renault Clio albastru. Tânărul de la volanul său văzuse întraga scenă cu șoimul care se năpustise înaintea cailor,  dar mintea lui nu reacționă pe loc, fiind plecată în vizită la Anișoara.  Puse frână brusc,  evitând în ultimul moment coliziunea cu căruța care intrase pe contrasens. Partenerul său de drum fu proiectat cu putere în față, aproape că se izbi cu capul de parbriz.

- Bă, într-o zi o să ne omori, așa se conduce pe drumurile astea?

- De ce nu-ți pui, bă, Dorele, centura de siguranță? Ce  sunt eu de vină că nu-ți pui tu centura? Valentin Tartoacă băgă mașina în marșarier și o trase vreo zece metri mai în spate. De câte ori conducea mașina, de fapt aproape tot timpul, dar mai ales când se afla la volan, gândul lui zbura inevitabil la Anișoara și la țâțele ei. Nu văzuse la nici o fată țâțe așa de mari ca ale Anișoarei.  Bine, vorbim numai de alea naturale.  Care e tâmpitul, bă, își zicea Valentin în sinea lui, care să pună mâna pe silicoane? Când le vezi pe alea la televizor, și se mai și fudulesc cu silicoanele, care le are mai mari…  Ți se face rău, nu alta. Aberații. Valentin lucra ca șofer la firma de curierat și distribuia corespondență și coletărie pe ruta Râmnicu Sărat – Brăila – Galați.

 

Va urma

Post tema
postat in categoria povestiri







Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1055