sigla1 (22K)

Atelier de scriere




COMENTARII RECENTE

Despre barfa si defaimare Deoarece ați lu
Despre barfa si defaimare In ce ma priveș
Evanghelia dupa CTP https://rasvancristi
Ultimele scrisori ale lui Ioan Iluta din Tasad Buna ziua, Cred c
Ultimele scrisori ale lui Ioan Iluta din Tasad Sunt nepotul lui Ioa
Torsul Multumesc pentru art
Ultimele scrisori ale lui Ioan Iluta din Tasad Buna ziua, Va multum
Ultimele scrisori ale lui Ioan Iluta din Tasad Stimate domn, M-am n
Galbejitul Publicarea aventuril
Strada Economul Cezarescu Multumesc draga Mona
Strada Economul Cezarescu Ai talent, felicitar
Viata cartilor Da, cele mai interes
Viata cartilor Nostalgica povestea.
Adio bine te-am gasit Excelent dialog,vorb
Scrisoare de multumire Eu zic ca s-a trait
Parintele Tudor Marin a imbracat vesminte noi Dumnezeu sa-l odihne
Predica la Sfintii Imparati Constantin si Elena Si mie imi plac pred
Predica la Sfintii Imparati Constantin si Elena hristos a inviat! su
Domnul Apostolescu la Fierbinti Adevarat a inviat!
Domnul Apostolescu la Fierbinti Hristos a inviat !
Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel :-))))ca si toate ce








Sa stiti, iubiti credinciosi, ca atunci cand Domnul Hristos a randuit lucrul acesta, sa iubim pe aproapele nostru, a avut in vedere pe orice om care ne vine in fata, pe care intr-un fel, Dumnezeu ni-l trimite in fata, Dumnezeu ni-l face aproape de noi, Dumnezeu ni-l aduce langa noi.

Spunea cineva, si pe buna dreptate, ca cel mai insemnat om din lumea aceasta este omul de langa tine, de care atarna mantuirea ta. In Pateric se spune: „de la aproapele este viata si moartea ca, daca ajutam pe aproapele nostru, lui Dumnezeu ii slujim, daca-l smintim pe aproapele nostru, lui Hristos gresim\".




Eu recomand o stare de veselie interioara, launtrica, din inima, o stare ce inseamna rugaciune neincetata. O stare de veselie adevarata, degajata de problemele vietii, de problemele cararilor vietii, ale unuia si ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Daca‑i intristare, se clocesc ouale diavolului. E o stare de absenta, de intunecare. Daca un om nu moare de pe pozitia de traire, de inaltare, de steag, toata creatia sufera. Noi traim intr‑o mare unitate, toata creatia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despartim de marea unitate, suntem pe pozitie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o pozitie de traire. Pentru ca tragedia intregii lumi trebuie plansa ca propriile noastre pacate. Si starea de rugaciune inseamna o stare de prezenta. Eu ca duhovnic ce toata ziua stau de vorba cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevointe. Recomand o stare de prezenta permanenta, care inseamna recunoasterea fortelor de bine din tine.




Dar stiti voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugaciune de dimineata si de seara, unde nu-i viata curata, unde nu merg oamenii la biserica, unde se apuca si beau de dimineata, fumeaza si injura, casa aceea se face cu adevarat iad. Si diavolul vine acolo si apoi, vai de zilele care le mai traieste omul pe pamant!

Toata ziua injuraturi, toata ziua batai, toata ziua suferinta. A intrat diavolul! Diavolul aduce ura, sfada, manie, iutime, ocara, blestem, injuraturi, batai, morti, betii, desfrauri. Asa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!

Iar unde oamenii se scoala dimineata si se inchina lui Dumnezeu si merg la lucru cu rugaciunea in minte si postesc sfintele posturi de peste an, si fac milostenie si citesc sfintele carti, si rabda scarbele si necazurile cu bucurie, acolo este si binecuvantarea lui Dumnezeu si toate se randuiesc dupa iconomia Lui pentru folosul sufletului si pentru mantuirea noastra.


rss feed vezi-ma pe facebook




Despre barfa si defaimare






20Nov2017

Untitled

Despre bârfă, defăimare și condamnarea  vecinului

 

Cine  mai citește azi o frază cu topică de secol XVIII, îmbâcsită de arhaisme, ca la cronicari? Cine mai are răbdare să citească până la capăt articole de acest gen? Mare păcat că textele  acestea vechi de morală creștină sunt strigate în van, ca într-o peșteră fără ecou.   

 

http://www.ganduridinierusalim.com/mare-pacat-este-osandirea-aproapelui/

 

Am să încerc o „traducere” pe genunchi, în limbaj contemporan, a câtorva paragrafe:

 

Cel mai mult urăște Dumnezeu la oameni bârfirea și judecarea, care sunt  răutăți  pe care le săvârșesc unii  din dispreț față de aproapele. Deoarece, obișnuindu-se să le  observe altora toate defectele, bârfitorii  devin foarte curioși  să-i  pândească și mai departe cum greșesc, iar mintea lor nu  se va mai preocupa de propriile lor păcate.

 

De aici pornesc bârfirea, condamnarea, defăimarea și apoi apostazia, și în cele din urmă chiar el însuși va săvârși faptele pe care le-a condamnat la altul. Cel care nu se preocupă de propriile lui defecte niciodată nu și le va putea îndrepta, deoarece își pierde timpul judecându-le pe ale altora. Asta este ceea ce pe Dumnezeu Îl supără cel mai tare: bârfirea, judecarea și condamnarea celorlalți de lângă noi.

 

Să știți că bârfa, judecarea și condamnarea sunt lucruri diferite. A bârfi este când cineva zice că cutare a spus minciuni sau a fost violent sau s-a dus la femei. Asta este vorbirea de rău împotriva cuiva, adică i-a făcut public păcatul aceluia (faptele).

A judeca este când  spui despre altul că este mincinos, sau violent, sau curvar. Acest om l-a judecat pe celălalt în toată personalitatea lui și l-a etichetat. Aceasta (judecarea) este mai gravă decât bârfa, pentru că una e să spui că respectivul a greșit o dată, alta e să spui că asta face tot timpul.

Se întâmplă de greșește cineva, dar are și o faptă bună care place lui Dumnezeu, în toată viața sa, iar tu îl judeci  și-ți pierzi sufletul. Că, deși se întâmplă de greșește ceva ca un om, totuși  tu nu știi cât s-a străduit  a să nu greșească. Iar pentru că nu i s-a întâmplat căderea din lenevire, ci din slăbiciunea firii sau din biruința întâmplărilor potrivnice ale vieții, pe care le-a suferit înainte de a greși, să știi că greșeala unuia ca acestuia poate afla oarecare îndreptare înaintea lui Dumnezeu. Că Dumnezeu a văzut osteneala și efortul  depuse până a greșit și-i este milă de dânsul și-l iartă. Așa că Dumnezeu îl iartă, în timp ce  tu îl osândești și-ți pierzi sufletul. Dar oare știi tu câte lacrimi a vărsat el înaintea lui Dumnezeu pentru acea greșeală? Tu îi știi păcatul, dar pocăința nu i-o știi. Și de multe ori nu numai osândim, ci și defăimăm; că alta osândirea, precum am zis, este diferită de  defăimare. 

Iar condamnarea este cea mai rea dintre toate, pentru că Însuși Hristos zice: Fățarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci să cauți să scoți și gunoiul din ochiul fratelui tău.  Fiți atenți: păcatul celui judecat este comparat cu un gunoi, iar păcatul celui care judecă / condamnă este comparat cu o bârnă, deci cu ceva mult mai grav.

De multe ori, nu numai că judecăm și condamnăm, ci și defăimăm. Defăimarea este atunci când nu numai condamni pe altul, ci te și scârbești de el și-l urăști ca pe un spurcat. Asta este cel mai grav păcat dintre toate cele de mai sus.

 

 












e-mail admin
Parohia Petresti,








Conceptia si programarea in php - mysql a acestui site artizanal: Florin Giurcă

Fotografii cu cărti si scriitori




ARTICOLE




FICTIUNE




FILME